Scriu acest articol la 2:44AM, abia ajuns din Gara de Nord.. nu ramane loc decat de un inceput ex abrupto, si o sa-mi permit sa fiu foarte direct: Bucuresti este un oras de cacat intr-o tara de cacat! Iar daca pana acum am fost deranjat de oameni si mentalitatile lor, astazi va trebui sa ma concentrez asupra "autoritatilor" si a functionarilor publici care, justificati de un salariu de doi lei, presteaza servicii de doi lei! Denigrarea studentilor care reprezinta viitorul tarii nu este cel mai bun pas in a castiga alegerile, notati asta domnilor care pretindeti a ne sti problemele si a gasi solutiile! Sa faci mii de studenti sa se calce in picioare pentru un drum gratuit acasa este cel mai bun exemplu de incercare patetica de manipulare a maselor.. NU, prieteni, NU putem fi cumparati atat de usor! Nu este suficient sa deschizi portile si sa oferi o reducere sau o gratuitate ce va produce numai haos si situatii tensionate! O asemenea decizie trebuie serios analizata si mai ales organizata pentru a putea fi materializata, nu doar o utopie pe o hartie pe care sa ti-o pretinzi drept merit intr-o demagogie televizata! Sunt unul dintre sutele de studenti care au petrecut 5 ore.. atentie CINCI ORE in fata unei case din cadrul Cailor Ferate Romane din incinta Garii de Nord, si sunt unul dintre sutele de martori ai unor grosolanii greu de conceput teoretic si umilitor de trait. In primele 3 ore si jumatate randul a avansat maxim 2-3 metri din cauza unor indivizi care tineau primul rand cu cate un teanc de carti de identitate pe baza carora luau bilet spre casa tuturor prietenilor si colegilor, in timp ce restul, care ne-am prezentat personal sa ni se acorde biletul de drum, am avut timp suficient sa trecem prin toate starile de la nerabdare sau isterie si pana la agonie si frustrare. In fatza unei doamne parca neinitiata in ale calculatorului care activa cu vitezele Incet si Foarte Incet, corpurile noastre s-au atins, impins, imbrancit si zgariat intr-o inertie necontrolabila in care odata prins nu mai aflai iesire, in care aerul era insuficient, in care rabufnirile noastre ricosau din nepasarea crasa a impiegatei care nu era pe aceeasi lungime de unda cu noi si parca nu intelegea de ce reactionam asa, de parca nimic neobisnuit nu se intampla. Desi erau deschise doar cateva case, respectiv 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, la un moment dat 23-ul a decis sa se inchida subit, astfel ca toti aceia care mai asteptau inca au trebuit sa se aciuieze ramificat fie catre 22, fie catre 24, si nu in cele mai politicoase mijloace. Cuvinte grele taiau ritmic aerul, mamele si organele fiind la mare cautare. Este foarte rusinos, dar nu este ceva ce trebuie ascuns. Nu putem sa ne ascundem dupa deget si sa spunem ca nu a fost, ca nu s-a intamplat. Am fost acolo, am vazut, am ascultat, am simtit, am trait.. In jurul orei 1:00, eram al treilea la rand, cand respectabila angajata a fost doborata de efort si a cedat in fata luptei cu inventia malefica din catre trebuiau sa apara biletele, lasand cu seninatate ultimii 30 de studenti cu gura cascata in fata ghiseului. Casa 24 era inca activa, alti 20 de studenti framantandu-si palmele de emotie si inghesuindu-se mai puternic si mai sec in norocosul ce-si astepta biletul. Ca bataia de joc sa fie completa, cateva minute mai tarziu niste namile cu ceafa groasa si capul ras din care plecase de mult ultimul neuron au inceput o evacuare grabita a garii... Cu Spray-uri LACRIMOGENE! Exact... lumea mai era inca pe holuri, studentii inca nu-si revenisera din primul soc, astfel ca n-am avut timp sa realizam ca am fost lasati balta, ca nu am fost lasati sa constientizam ce se intampla! Femeia ce se ocupa de intretinere, cativa saraci fara adapost si chiar cativa paznici (caci altfel nu pot sa le spun) au iesit impreuna cu studentii la aer proaspat, cu ochii rosii si inlacrimati, cu gatul ars si nasul iritat. Raniti cu propriile arme si ironizati de soarta, au facut prea tarziu legatura ca gazul ii afecteaza si pe ei cand este folosit inuman in spatii inchise. Cum sa dai ciumpalacule cu spray paralizant in gara? ar spune Badea solidar. Ajunsi deja afara si privindu-i prin usile incuiate cum grohaie rasete satisfacute, am abordat mai intai o masina de politie ce trecea pe-acolo care ne-a spus sa insistam poate vine Inspectia Garilor, iar mai apoi o patrula din 2 agenti rupti de viata (in sensul ca nu percepeau ce se intampla in viata din jurul lor) 

 Niciun meci nu seamana cu altul. Dovada resimtita pe pielea lor de cei de la CFR care au simtit pe pielea lor ca poti sa pierzi mult prea usor chiar daca joci bine.. Este foarte adevarat ca jucand prost sau nejucand nimic poti sa atingi cota 13 de meciuri consecutive fara victorie,  insa atunci cand joci bine si dai sperante la 20 000 de spectatori si milioane de telespectatori nu poti sa inghiti un scor ca acesta din seara asta.